FIRST CLAAS USED

Lansare globală a noului program de certificare CLAAS pentru utilaje agricole rulate achiziționate de la dealeri

CLAAS nu este numai lider global în producția de utilaje agricole, ci și un operator de succes pe piața internațională de utilaje rulate. Primul concept FIRST CLAAS USED, ce include portalul online www.first-claas-used.com, a fost lansat în cadrul târgului Agritechnica 2015. Programul de certificare a utilajelor rulate cu participarea distribuitorilor CLAAS este acum lansat la nivel global ca următorul pas în acest proces. Acesta va oferi fermierilor și contractorilor o gamă mai vastă și îmbunătățită de utilaje agricole rulate la calitatea specifică CLAAS.

Noul program de certificare a utilajelor rulate FIRST CLAAS USED

Noul program de certificare cuprinde acum patru niveluri: BRONZE, SILVER, GOLD și PLATINUM, pentru combine de recoltat, combine de recoltat furaje și tractoare.

Principalul avantaj pentru clienți și distribuitorii participanți este posibilitatea de comparare mai simplă la nivel mondial a utilajelor disponibile, prin aplicarea unor standarde obiective, bazate pe procedura CLAAS de verificare post-recoltare.

BRONZE:

BRONZE reprezintă nivelul de bază în cadrul programului de certificare FIRST CLAAS USED. Acest nivel de certificare poate fi acordat utilajelor de orice vechime, atât timp cât sunt în stare tehnică bună.

SILVER:

Nivelul FIRST CLAAS USED SILVER poate fi acordat utilajelor de orice marcă, cu o vechime de până în cinci ani. Evaluarea se bazează pe o listă de verificare CLAAS standardizată și indică, de asemenea, piesele de schimb și măsurile de întreținere necesare.

GOLD:

La fel ca utilajele cu certificarea SILVER, cele cu certificarea FIRST CLAAS USED GOLD au o vechime de până în cinci ani și sunt evaluate pe baza unei liste de verificare standardizate, similară procedurii CLAAS de verificare post-recoltare a combinelor de recoltat și combinelor de recoltat furaje. Diferența constă în faptul că, pentru utilajele cu certificarea GOLD, operațiunile de întreținere și reparare sunt efectuate înainte de vânzarea acestora. 

PLATINUM:

Utilajele cu certificarea FIRST CLAAS USED PLATINUM oferă un nivel maxim de fiabilitate operațională. Aceste utilaje CLAAS rulate, cu o vechime de până în 3 ani trebuie să îndeplinească criteriile stricte de performanță din lista de verificare PLATINUM. Toate operațiunile de întreținere, reparare și service au fost efectuate de un centru pentru utilaje rulate CLAAS, iar utilajele au o garanție a producătorului de un an. Utilajele cu certificarea PLATINUM sunt vândute clientului prin intermediul unui distribuitor CLAAS.

Pe pagina de internet www.first-claas-used.com puteți găsi gama vastă, actualizată de utilaje rulate disponibilă în rețeaua internațională CLAAS. Portalul online oferă informații cuprinzătoare referitoare la utilaje, inclusiv ore de funcționare, lucrări de întreținere efectuate, verificări și aspect. Noul proces standardizat de certificare pe baza listei de verificare CLAAS permite acum compararea mult mai simplă și mai eficientă a diferitelor utilaje disponibile.

Portalul este foarte ușor de folosit și intuitiv. Un alt avantaj pentru utilizatorii FIRST CLAAS USED este procesul simplu de încheiere a vânzării. Un client interesat de un anumit utilaj de pe portal va contacta dealerul CLAAS local, care va lua legătura cu vânzătorul respectivului utilaj și se va ocupa de toate aspectele legate de transport și facturare. Acest lucru este valabil chiar și pentru achizițiile din străinătate.

Noul program de certificare FIRST CLAAS USED și portalul online permit companiei CLAAS și distribuitorilor săi din toată lumea să ofere o gamă mai largă și îmbunătățită de utilaje agricole rulate CLAAS.

Pentru informații suplimentare, contactați distribuitorul CLAAS local sau accesați pagina de internet www.first-claas-used.com.